Culori amestecate

Am pete de culoare pe trup: o alchimie stranie de roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet mi se scurge prin vene și-mi colorează pielea. Voi nu vedeți asta. Voi inspirați aer și expirați dioxid de carbon. Eu inspir noxe și expir miracole. Inima mea e curată. Am aruncat-o în ape adânci și-am recuperat-o mai târziu cu o plasă țesută din suflet. A fost greu s-o găsesc în hăul acela întunecat, dar m-am lăsat ghidată de mișcările mării. Am știut că e acolo unde apa tremura cel mai tare. Plămânii mei sunt plini de fum. Curând, o să-mi înec fiecare organ, fiecare celulă, în doze prea mari de oxigen murdar. Am nevoie de o strecurătoare care să filtreze aerul. Corpul meu funcționează la capacitate maximă. Știu că nu va ceda. Nu acum. Mecanismele complicate ale trupului meu s-au activat. Aleargă neîncetat, ca să recupereze timpul pierdut într-o viață care nu mi-a aparținut. A trăit-o altcineva, dar am moștenit-o eu. Mi-aș dori valuri desculțe alergând pe nisipul fierbinte. O briză blândă care să-mi aducă sub nări mirosuri coapte de soare. Speranțe ce se scufundă pe drum, înghițite de asfaltul topit, fără să mai încolțească vreodată. Frig. Atât de mult frig încât îngheț doar gândindu-mă că, undeva, ar putea exista și căldură. Dar prognoza nu ține cu mine. Știu că cineva se va bucura. Cineva va spune „asta este”, altcuiva nu-i va păsa. Cineva va îmbrățișa, va zâmbi, va ști: o să treacă. Apa se duce. Pietrele rămân.

N-ai venit...

N-ai venit in noaptea alba
Cand se leganau pe valuri
Ganduri vechi si negandite
Parca de cateva veacuri.

N-ai venit in dimineata
Cand au rasarit sperante
Si-au venit din mari albastre
Visele de mult visate.

N-ai venit nici la amiaza
Cand arzand in negrul mare
Tot ascunsu-l lumineaza
Ca un mandru, falnic soare.

Vei veni acum pe seara?

S-asteptam noi dimineata,
Si-al amiezii mandru soare?

Oare cum ar fi?

Probabil exista un oras undeva inainte de capatul lumii, facut din hartie.Aceasta creste peste tot si e acoperit cu propozitii si fragmente din carti.


Pe strazi se pot vedea masini , motociclete , tramvaie toate din foi. mi-ar placea si mie sa zbor cu un avion confectionat dintr-un fragment din Buzzati sau sa ma plimb cu o barca dintr-un poem de Sorescu.

Orasul are si oameni saraci si bogati.Primii sunt cei care mananca beau si se spala cu tabloide doar pentru ca sunt mai ieftine si usor de gasit. instaritii sunt cei care servesc dimineata o portie sanatoasa din Maestrul si Margareta acopertia cu Spuma Zilelor. E foarte interesant modul in care oamenii de aici se spala pe dinti: isi acopera acestia cu fragmente interminabile din Kant , si dintii devin albi.

Am uitat sa va spun ca in acest oras si oamenii sunt de hartie. culoarea lor difera , nuantele de alb sunt pretutindeni.

Asfaltul orasului e facut din copertile unor carti de valoare suspectibila si aici nu am sa dau nume.Este interzis focul si e de inteles de ce. oamenii nu au mai vazut acest fenomen de mult, doar cei batrani isi mai amintesc cum arata. cel ce e prins cu focul la el este arestat de indata.

Plimbandu-ma pe strazi , am dat intamplator peste o nunta de hartie. proaspat casatoritii isi puneau pe degetele subtiri niste agrafe de birou care le veneau foarte bine. Cineva mi-a explicat ca procedeul de a face dragoste aici e diferit: cei doi iubiti isi scriu pe trup cuvinte si isi coloreaza imagini cu care vor ramane vor ramane toata viata. ca niste tatuaje veritabile ma gandesc eu.

Cred ca un om normal nu s-ar putea obisnui aici. Totul e din hartie, pana si aerul are un iz de foi dintr-o carte nou cumparata.