Swipe love

Toată lumea vrea apropiere… dar de la distanță 

Toată lumea spune: “vreau conexiune”, dar fug când devine real 

Scroll după validare, suflet digital 

Zâmbete curate pe story, dar în privat s rece 

Vorbim de profunzime… dar nimic nu ne leagă 

Te vrei autentică, dar doar în control 

Îți place ideea de “noi”, nu omul din rol 

“Mi-e dor de ceva sincer” spui ușor, repetat 

Dar când îl ai în față… devii evazivă deodat’ 

Îți scriu, îmi răspunzi, chimie aparentă 

Dar la primul adevăr, dispare intenția 

Vrei să fii dorită, dar fără să oferi 

Vrei să fii căutată, dar fără să te implici 

Vrei tandrețe pe buze, dar ții ușa încuiată 

Vrei intensitate… dar doar calculată Vrei conexiune… dar doar când îți convine 

Vrei să arzi încet… dar fugi de suspine 

Spui că vrei real… dar îl filtrezi perfect 

Și când devine viu… îi dai reject 

Zici “vreau experiențe”, dar le pui în tipare 

Încadrezi oameni rapid, fără întrebare “Nu e genul meu” verdict instant 

Dar nici n-ai apucat să vezi ce e în spate, constant 

Vrei joc de priviri, dar controlezi scena 

Vrei mister… dar tu scrii problema 

Ceri apropiere, dar ții distanță Iar când te apropii… o faci cu rezervă și gheață 

Vrei să fii aleasă, dar inițiativa lipsește 

Vrei să fii dorită, dar nimeni nu te găsește 

Pentru că între “vreau” și “fac” e un zid 

Și dragostea moare în ce nu e decis 

Toată lumea vrea ceva real… dar doar în teorie 

Când devine viu… dispare chimia 

Vrei conexiune… dar doar când îți convine 

Vrei să arzi încet… dar fugi de suspine 

Spui că vrei real… dar îl filtrezi perfect 

Și când devine viu… îi dai reject 

Toată lumea vrea apropiere… dar nimeni nu rămâne când e aproape

Culori amestecate

Am pete de culoare pe trup: o alchimie stranie de roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet mi se scurge prin vene și-mi colorează pielea. Voi nu vedeți asta. Voi inspirați aer și expirați dioxid de carbon. Eu inspir noxe și expir miracole. Inima mea e curată. Am aruncat-o în ape adânci și-am recuperat-o mai târziu cu o plasă țesută din suflet. A fost greu s-o găsesc în hăul acela întunecat, dar m-am lăsat ghidată de mișcările mării. Am știut că e acolo unde apa tremura cel mai tare. Plămânii mei sunt plini de fum. Curând, o să-mi înec fiecare organ, fiecare celulă, în doze prea mari de oxigen murdar. Am nevoie de o strecurătoare care să filtreze aerul. Corpul meu funcționează la capacitate maximă. Știu că nu va ceda. Nu acum. Mecanismele complicate ale trupului meu s-au activat. Aleargă neîncetat, ca să recupereze timpul pierdut într-o viață care nu mi-a aparținut. A trăit-o altcineva, dar am moștenit-o eu. Mi-aș dori valuri desculțe alergând pe nisipul fierbinte. O briză blândă care să-mi aducă sub nări mirosuri coapte de soare. Speranțe ce se scufundă pe drum, înghițite de asfaltul topit, fără să mai încolțească vreodată. Frig. Atât de mult frig încât îngheț doar gândindu-mă că, undeva, ar putea exista și căldură. Dar prognoza nu ține cu mine. Știu că cineva se va bucura. Cineva va spune „asta este”, altcuiva nu-i va păsa. Cineva va îmbrățișa, va zâmbi, va ști: o să treacă. Apa se duce. Pietrele rămân.

N-ai venit...

N-ai venit in noaptea alba
Cand se leganau pe valuri
Ganduri vechi si negandite
Parca de cateva veacuri.

N-ai venit in dimineata
Cand au rasarit sperante
Si-au venit din mari albastre
Visele de mult visate.

N-ai venit nici la amiaza
Cand arzand in negrul mare
Tot ascunsu-l lumineaza
Ca un mandru, falnic soare.

Vei veni acum pe seara?

S-asteptam noi dimineata,
Si-al amiezii mandru soare?

Oare cum ar fi?

Probabil exista un oras undeva inainte de capatul lumii, facut din hartie.Aceasta creste peste tot si e acoperit cu propozitii si fragmente din carti.


Pe strazi se pot vedea masini , motociclete , tramvaie toate din foi. mi-ar placea si mie sa zbor cu un avion confectionat dintr-un fragment din Buzzati sau sa ma plimb cu o barca dintr-un poem de Sorescu.

Orasul are si oameni saraci si bogati.Primii sunt cei care mananca beau si se spala cu tabloide doar pentru ca sunt mai ieftine si usor de gasit. instaritii sunt cei care servesc dimineata o portie sanatoasa din Maestrul si Margareta acopertia cu Spuma Zilelor. E foarte interesant modul in care oamenii de aici se spala pe dinti: isi acopera acestia cu fragmente interminabile din Kant , si dintii devin albi.

Am uitat sa va spun ca in acest oras si oamenii sunt de hartie. culoarea lor difera , nuantele de alb sunt pretutindeni.

Asfaltul orasului e facut din copertile unor carti de valoare suspectibila si aici nu am sa dau nume.Este interzis focul si e de inteles de ce. oamenii nu au mai vazut acest fenomen de mult, doar cei batrani isi mai amintesc cum arata. cel ce e prins cu focul la el este arestat de indata.

Plimbandu-ma pe strazi , am dat intamplator peste o nunta de hartie. proaspat casatoritii isi puneau pe degetele subtiri niste agrafe de birou care le veneau foarte bine. Cineva mi-a explicat ca procedeul de a face dragoste aici e diferit: cei doi iubiti isi scriu pe trup cuvinte si isi coloreaza imagini cu care vor ramane vor ramane toata viata. ca niste tatuaje veritabile ma gandesc eu.

Cred ca un om normal nu s-ar putea obisnui aici. Totul e din hartie, pana si aerul are un iz de foi dintr-o carte nou cumparata.